Sesiuni în direct cu Braco, 2 – 4 iulie 2019
Darul din privirea lui Braco va putea fi experimentat în cadrul unei noi serii de transmisiuni în direct, în perioada 2 – 4 iulie 2019, transmise de la centrul din Zagreb.
Le mulţumim pentru generozitate, tuturor celor care sprijină realizarea acestor transmisiuni prin contribuţiile lor şi care, în acest fel, fac posibilă participarea tuturor la eveniment.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR ÎN DIRECT:
CALENDARUL TRANSMISIUNILOR
Marţi, 2 iulie 2019
18:00 – 24:00 (ora României)
Miercuri, 3 iulie 2019
18:00 – 24:00 (ora României)
Joi, 4 iulie 2019
18:00 – 24:00 (ora României)
Pentru a viziona în direct transmisiunile cu Braco, puteţi accesa link-ul următor:
IMPORTANT!
Sesiunile cu Braco nu sunt asociate nici unei religii specifice, biserici sau ideologii. Ele sunt deschise pentru toată lumea, indiferent de religie, rasă, culoare sau cultură.
Braco nu promite nici un ajutor sau vindecare şi sesiunile cu el nu înlocuiesc asistenţa medicală ori terapiile prescrise de medicul dvs. Vă rugăm aşadar să urmaţi sfaturile medicilor dvs. oricând înainte şi după sesiunile la care participaţi şi continuaţi să consultaţi medicul pentru orice problemă de sănătate.
Braco încearcă să dăruiască vizitatorilor săi ceva în plus faţă de ajutorul medicilor, dar el nu înlocuieşte vizita la doctor, medicina sau terapiile.
Participanţii la un eveniment Braco în direct trebuie să aibă cel puţin 18 ani, iar femeile însărcinate să nu depăşească primul trimestru de sarcină.
Categorie: Livestreaming, Noutăţi