Daniela C.
Împărtăşiri de la întâlnirea din 04.03.2017 la Bucureşti.
Deşi fusesem şi în Februarie la o sesiune cu Braco, apoi în Martie pe 03.03.2017 la încă două sesiuni, am mers cu dorinţa aprigă de a fi alături de energia lui şi pe data de 04.03.2017, când la ultima sesiune la care am participat, în afara faptului că lacrimi îmi curgeau pe obraz şi în suflet ca la mama lor acasă, la un moment dat uitându-mă doar la el, cum de fapt m-am uitat tot timpul sesiunilor, am văzut aura de deasupra capului său şi la un moment dat în spatele său se făcea ca o alee alb-aurie care arăta de fapt de unde a venit el către noi. Trăiri intense şi fericite urmate de o curăţare energetică la nivelul capului, la cel de-al treilea ochi care a durat 2 săptămâni. Mulţumesc tuturor celor care au participat la aducerea acestui minunat suflet la noi acasă. Îl aştept cu drag şi în luna Iunie când s-a anunţat o nouă venire a lui Braco.
Categorie: Testimoniale